Cetatea Valcău

Cetatea Valcău se află pe dealul numit Plai, la poalele Munților Plopiș, nu departe de satul Subcetate din comuna Valcău de Jos. Cetatea a fost construită cu scopul de a apăra regiunea sud - vestică dinspre directia Nușfalău - Zăuan - Ip. Edificarea ei a fost favorizată de existența posibilității de construire pe vârful dealului Plai, care este mărginit în partea de est de albia râului Barcău. În secolul al XV-lea, cetatea Valcău stăpânea întreaga regiune sudică a comitatului Crasna și apăra această zonă de potențiali dușmani. Făcea parte din comitatul Crasna deși în anul 1340 un document pomenește de un comitat al Valcăului. (Stefan Pascu - „Voievodatul Transilvaniei", Cluj, 1971, p.212)


Se pare că a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, după marea invazie tătară din 1241, jucând un rol important și în luptele interne dintre nobilii feudali în urma cărora intră în posesia familiei Banffy.


În 1319 documentele atestă un „Castrum Volko". Domeniul cetății era format din 22 sate, majoritatea românești, fapt consemnat într-un document din 1342, unde apar „iobagiones hungari et olaci de Walkou", supuși unui stăpân al cetății menționat încă din 1341- „castellanus de Valko". Începând din 1481, localitatea primește în mod frecvent denumirea de Valcău Unguresc - Walko - Ungarica; 1500-Magyarwalko; 1854 - Magyar-Valko, Valcau. (Coriolan Suciu - „Dicționar istoric al localităților din Transilvania").


Cetatea Valcăului este atestată de mai multe documente. Primul document care o amintește datează din 21 iunie 1319 și este scrisoarea de danie a regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou către Dezideriu de Elewanth, castelan al cetății Bologa, căruia îi răsplătește serviciile aduse. În contextul documentului, atestarea aste următoarea: ..."Dar după o bună bucată de vreme, scăpând din robia lor cu ajutorul nostru, n-a încetat cu puteri recâștigate, de a bate cetatea zisului Bekch numită Valcău (Valko), a pomenitului Ștefan, numită Derguech, (cei doi) necredincioși ai noștri, până ce luând cu ajutorul lui Dumnezeu aceste cetăți, ni le-a dat pe seama măriei noastre". La începutul existenței sale, cetatea a fost, probabil, o cetate nobiliară, deoarece prima atestare documentară arată că primul ei proprietar cunoscut a fost Bekch, fiul lui
Iacob Kopasz, fost palatin al Ungariei. Dezideriu de Elewanth, amintit mai sus, a atacat "cetatea zisului Bekch", răzvrătit împotriva lui Carol Robert, pe care o cucerește și pe care o dăruiește regelui.

 

Seria documentelor care atestă proprietarii domeniului cetății Valcău continuă în anii 1573, 1589, 1646, 1676, în ultimul an amintindu-ne și despre un iobag al cetății.
În privința stilului de construcție și a arhitecturii cetății Valcău, se pot face precizări doar prin studierea ruinelor, care s-au degradat în continuu din secolul al XVII - lea până astăzi.
Meșterii constructori ai cetății nu se cunosc, nefiind menționați în nici un document. Pe ruinele rămase nu s-au găsit inscripții și nici picturi. Se pare că cetatea a avut o formă trapezoidală. La începutul secolului XX, Dr. Petri Mor consemna în Szilagy Vermegye monographiaja (Monografia comitatului Sălaj) că pe vârful dealului se văd în împrejur șanțuri, la circa 300 m, ca și ruinele zidului din incintă. Tot aici au fost descopeite ruinele unei pivnițe. Donjonul din care se mai păstrează doar fragmente se încadrează stilistic, prin baza lui pătrată, unei arii foarte comune arhitecturii militare transilvane, încadrată cronologic în secolele XIII - XIV.


Astăzi, după mai bine de un secol de la constatările de mai sus, pe lângă câteva fragmente din vechiul zid, se mai păstrează în partea sudică o mică porțiune din zidul castelului propriu zis și două fragmente din bastioanele patrulatere în partea de nord - est și în partea de vest. Incinta are o formă de patrulater neregulat, cu turnuri pătrate la colțuri. Astăzi, se mai păstrează ruine din două turnuri. Piatra folosită la construcție a fost luată din dealul pe care s-a ridicat cetatea, iar pentru zidit s-a folosit mortarul din var. 


În concluzie reiese, clar rolul strategic pe care l-a avut această cetate militară, ridicată cândva la sfârșitul secolului al XIII-lea sau la începutul secolului al XIV - lea și de atunci a suferit o degradare continuă, motiv pentru care sunt necesare lucrări de protejare a zidurilor.


În scopul studierii cetății sub aspect arhitectonic și istoric, sunt necesare săpături arheologice sistematice, pe o perioadă îndelungată, urmate de lucrări de conservare și de restaurare a acestui monument istoric.

Înapoi