Istoricul localităţii

Sat reședință de comună, situat în partea de sud-vest a județului Sălaj. În 2002, satul Valcău de Jos avea 909 locuitori, 454 de sex masculin, 455 de sex feminin. În întreaga comună locuiau 3.302 cetățeni, 1.694 de sex masculin, 1.608 de sex feminin. Din acesția, 2.909 erau români, 105 maghiari, 287 țigani, 1 slovac. Confesional, aici erau 2.894 ortodocși, 5 romano-catolici, 139 greco-catolici, 92 reformați, 89 baptiști, 72 penticostali, 1 adventist de ziua 7, 1 fără religie, 9 de religie nedeclarată.

 

Toponimul are la bază un antroponim, obținut dintr-un supranume, format de la apelativul slav volki'i „lup". Apariția în onomasticonul românesc a unor antroponime de genul Lup, Urs a fost posibilă în virtutea tradiției, „în onomastica veche românească, numele Ursu și Lupu nu sunt deci nume porecle, ci nume de botez acordate după un alt ritual decât cel creștin" (Trebici, Ghinoiu 1986:218). Aceste practici de inspirație magică - alegerea nașului din drum, scoaterea copilului pe fereastră, "părăsirea" lui în mijlocul drumului, obligația primei persoane (bărbat, femeie, copil) care trece pe drum să-l boteze, sunt mult mai numeroase și complicate (vezi Trebici, Ghinoiu 1986:215-222; S. FI. Marian, Nașterea, 1995; 141-144). Ele se practicau în situații în care părinților le mureau mai multi copii sau în care nou născutul era bolnav, în speranța că odată cu schimbarea numelui spiritele rele nu-l vor mai găsi să-și exercite asupra nou-născutului influența lor malefică. Revenind la toponimul Valcău de Jos, vedem că acesta apare precedat de apelativele latinești villa „gospodărie mică la țară", terra "pamânt", castrum "loc întarit, cetate", possessio "proprietate, avere", iar la 1342 iobagiones hungari et olaci "iobagi unguri și români", pentru ca mai târziu să apară determinantul magyar "unguresc", spre deosebire de Valcău de Sus care era toponimia românească, alături de cele două oiconime sălăjene, formate de la tema volkii "lup".

 

PERIOADA PRE-ISTORICĂ
În comuna Valcău de Jos nu s-au făcut săpături arheologice sistematice, iar materialul arheologic ieșit la suprafață a fost descoperit în mod întâmplător de către unii localnici.
În satul Preoteasa, în primăvara anului 1971, în locul numit "La pietre", situate la circa 1 km spre sud de școală, cu ocazia aratului a fost descoperită pe o terasă, o așezare de cultură Tisa. La suprafața arăturii au fost adunate fragmente ceramice și unelte din piatră. Ceramica era foarte sfărâmată și de culoare cărămizie deschisă. Uneltele găsite au fost un topor din piatră de culoare gri brună și o daltă din piatra vulcanică de culore gri verzui deschis.

În satul Subcetate, la sud-est de Cetatea feudală, a fost găsit un topor de piatră perforat, de mici dimensiuni (obiect aflat în colecția Școlii Generale din Valcău de Sus).

 

EVUL MEDIU
Odată cu cucerirea Transilvaniei de către regalitatea maghiară, a fost cucerită și localitatea Valcău de Jos, în care s-au stabilit primii locuitori maghiari, care au trăit alături de populația românească întâlnită.
Atestarea documentară a localității Valcău de Jos este anterioară cetății existente aici.
Astfel, apare încă din 1214 villa (satul) Saicu, nesigur în perioada regelui Ungariei Andrei al II-lea (1205 - 1235) când teritoriul localității este în posesia unui anume Saicu. (Petri Mor - „Monografia Comitatului Sălaj", vol. IV, p.745-751).

 

Localitatea este menționată pentru prima dată sub toponimul de Valcău în 1249 ca terra Walko, Wolko. (Coriolan Suciu - „Dicționar istoric al localităților din Transilvania", vol.II, p.224). Tot în acel an „moșia" Valcău (Wlako) este donată de regele ungariei Bela al IV-lea lui Paul, judele curții regale și comitele de Zala, pentru rolul jucat de acesta în reorganizarea Transilvaniei dupp invazia tătară în 1241.
În ceea ce privește numele localității, potrivit lui Petri Mor, toponimul de Valcău vine din cuvântul slav „vlk" care înseamnă lup.

 

EPOCA MODERNĂ
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, apar mutații interesante sub raport confesional, în încercarea de reuniune a bisericilor pe care clerul ortodox și greco-catolic le face.
În perioda de început, învățământul ca instituție instructiv - educativă era organizat de către biserică, sub forma unor școli confesionale.
În Valcău de Jos, școala a fost înființată prin 1860 -1861 și a funcționat ca școala confesională românească greco-catolică. Limba de predare era limba română. La început se scria cu litere chirilice, iar după anul 1876 a fost introdus alfabetul latin. Școala confesională a funcționat la început în loc închiriat, iar în 1870 a fost construită din lemn, pe teritoriul bisericesc, având "o sală și două chilii pentru învățători și acoperită cu șindrilă". (Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sălaj, „Fond Revizoratul Școlar al Județului Sălaj", Dosar nr. 208).


În acest sens este edificatoare scrisoarea comunității greco-catolice din Valcău de Jos, scrisă la 25 iulie 1870 și în care cer Episcopiei Gherlei să le acorde teren pentru ridicarea unei școli confesionale noi, întrucât nu erau de acord cu școala comunală maghiară care se plănuia a se realiza. În anii 1902 - 1903 școala confesională greco-catolică se desființează datorită faptului că în sat s-a făcut școala de stat maghiară. În anul 1902-1903 Școala Confesională se desființează, iar copiii români trec toți la Școala de stat primăria
maghiară.

 

ZONA DUPĂ PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
După primul război mondial românii din straturile sociale au experimentat idei noi, de la filozofie la poezie și de la politică la marile afaceri.
Agricultura a rămas baza economiei românești, a continuat să fie ocupația principală a majorității populației și a furnizat grosul exporturilor.
Datele existente din 1930, referitoare la populația comunei Valcău de Jos, indică o creștere a numărului acesteia.

Din punct de vedere administrativ, în această perioadă, satele aparținătoare comunei, cu excepția satului Subcetate erau arondate Crasnei. Satul Subcetate ținea de Șimleu.

 

PERIOADA DE DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Evenimentele care au avut consecințe majore asupra comunei în această perioadă au fost: naționalizările, colectivizarea, iar în anii '60 electrificarea.
Ca fenomen social - politic s-a înregistrat emigrarea evreilor din comună în Israel. La plecare, aceștia și-au vândut proprietățile atât la țăranii săraci cât și la cei mijlocași. Vânzarea terenurilor nu a fost bine văzută de autoritățile comuniste căci țărănimea a fost interesată mai mult de tendințe burgheze, de mărirea patrimoniului lor, decât de linia trasată de partid de a se înscrie în gospodării colective, un motiv de bază ce a îngreunat constituirea gospodăriei agricole în comuna Valcău de Jos. 
În satul Valcău de Jos, în anul 1959 se înființează Întovărășirea agricolă "9 mai". Aceasta era constituită din 17 familii din sat, cu o suprafață destul de infimă (20 ha), fiecare familie înscriindu-se cu o suprafață între 0,58 - 1 ha. Suprafețele de pământ erau lucrate (arat, semănat, recoltat) în comun de către membrii familiilor care aveau pământ.

 

În anul 1962 se încheie procesul de colectivizare a agriculturii, fiind înființată "Cooperativa Agricolă de Producție - CAP", în care au intrat forțat 800 de familii.
Activitatea industrială se desfășoară în următoarele unități: o exploatare forestieră, 6 mori de apă și 10 cazane de fabricat țuică.
Serviciile prestate populației sunt asigurare de cinci unități cooperatiste: un atelier de cizmărie, un atelier de tâmplărie, un atelier de fierărie și două de tinichigerie.
În comuna Valcău de Jos, în anul 1970, lucrau 148 de salariați și doi meșteșugari necooperativizați (un croitor și un zidar).

 

Rețeaua comercială a cooperației de consum era formată dintr-un magazin alimentar, cinci magazine sătești, un magazin universal, un magazin mixt și un bufet.
În comună funcționau patru grădinițe și cinci școli generale, iar în anul 1970/1971 erau 162 copii în grădinițe și 829 elevi în școlile generale. Activitatea didactică era asigurată de 44 profesori și învățători.
Pentru ocrotirea sănătății populației, în comună exista o cirumscripție medicală, deservită de un medic și opt cadre cu pregătire medie și elementară. Cel mai apropiat spital se afla la Șimleu Silvaniei.

 

În perioada anilor șaizeci, satele comunei sunt electrificate.
În anul 1979 populația comunei era de 3908 locuitori din care 1998 femei și 1910 bărbați. ("Lovalitățile județului Salaj, 1979, p.231-234.)
La recensământul din anul 1992, se constată un regres al polulației față de anul 1979. În 1992 populația comunei Valcău de Sus era de 3599.

Înapoi